luni, 25 ianuarie 2010

The Lancet: Eforturile umanitare în Haiti, marcate de tacticile corporatiste ale marilor agenţii

Agentia The Lancet afirmă că situaţia din Haiti rămâne "haotică, devastatoare şi lipsită de coordonare". Tot The Lancet acuză agenţiile umanitare că se implică într-o concurenţă inutilă pentru obţinerea de fonduri si ca in fapt, se trece peste realitatea concreta si peste situatia disperata a victimelor.

În acest moment, in Haiti acţionează peste 500 de agenţii umanitare, iar la Port-au-Prince aterizează zilnic câte 150 de avioane, care aduc provizii ce se acumulează în hangarele şi în apropierea aeroportului.

"Contaminate de politici de forţă interne şi caracteristici dezgustătoare văzute în multe mari corporaţii, marile agenţii pot fi obsedate de strângerea de bani prin propriile apeluri", scrie The Lancet.

Reprezentanţii din Haiti ai agenţiilor umanitare dezmint însă categoric orice sugestie privind rivalitatea dintre acestea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Blogs Directory Catalog Bloguri